Economie

Cities of Tomorrow 2026: experti din Berlin, Munchen si Varsovia dezbat viitorul oraselor romanesti

Intre 28 si 29 aprilie 2026, Bucurestiul gazduieste conferinta Cities of Tomorrow – Orasele Viitorului, evenimentul-fanion anual al AHK Romania dedicat dezvoltarii urbane si regionale. Experti in arhitectura si urbanism din tara si din Europa – Berlin, Munchen si Varsovia – analizeaza metode de transformare inteligenta a oraselor, regenerarea spatiilor urbane si digitalizarea serviciilor publice.

Vorbitori internationali de top

Printre vorbitorii internationali se numara Monika Konrad, director adjunct al Biroului municipal de arhitectura si planificare spatiala si coordonatoarea Masterplanului strategic al Varsoviei, Arne Lorz, director Planificare si dezvoltare urbana din Primaria Munchen, si dr. Jochen Lang, director Dezvoltare urbana, constructii si locuinte in cadrul Primariei Berlin. Acestia prezinta exemple concrete de transformare a oraselor in medii mai atractive, sustenabile si orientate catre nevoile reale ale locuitorilor.

Teme esentiale pentru Romania urbana

Conferinta este precedata de sapte mese rotunde online (21-23 aprilie 2026) pe teme esentiale: economia circulara, eficienta energetica, siguranta urbana, mobilitatea, turismul urban, digitalizarea si guvernanta oraselor, reconversia si revitalizarea spatiilor urbane. Vor fi dezbatute subiecte concrete precum rolul apei ca infrastructura urbana, reactivarea malurilor Dambovitei si potentialul cultural al coridoarelor verzi-albastre din Bucuresti. Evenimentul se adreseaza actorilor din administratia publica, infrastructura, energie, digitalizare, planificare urbana, arhitectura, real estate si mediul academic. Ideile si propunerile formulate pot constitui baza unor proiecte viitoare menite sa transforme orasele romanesti in poli de crestere economica si sa contribuie la imbunatatirea calitatii vietii urbane.