Incendiul din Domogled, greu de stins din cauza reliefului
Pompierii continuă misiunile de stingere a incendiului din Parcul Național Domogled – Valea Cernei și în weekend, potrivit Digi24. Intervenția a beneficiat de sprijinul elicopterelor, care au lansat zeci de tone de apă. Deși a plouat în zonă, riscul de propagare și reaprindere a focarelor se menține.
În cele trei zile de intervenție, zeci de echipe terestre au acționat alături de elicopterele Inspectoratului General de Aviație (IGAv). De la începutul lunii octombrie, IGAV a efectuat 641 de aruncări de apă. Vineri au fost mobilizate 153 de persoane și două elicoptere, care au făcut 52 de aruncări de apă, iar sâmbătă 140 de persoane și un elicopter, cu 24 de aruncări de apă. Precipitațiile au fost insuficiente pentru a umezi vegetația uscată, astfel că riscul de propagare se menține, conform unui comunicat al IGSU. Efectivele și resursele aeriene au fost adaptate evoluției situației și condițiilor meteo.
Sursa: Digi24