Șase din zece medici rezidenți cer cursuri de comunicare cu pacienții
Șase din zece medici rezidenți din România consideră că au nevoie de cursuri pentru a comunica mai bine cu pacienții, potrivit unei cercetări sociologice realizate în 2026 de Colegiul Medicilor, relatează Mediafax. Studiul arată că 60% dintre respondenți au declarat o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în acest domeniu, în timp ce 16% au apreciat nevoia ca fiind scăzută, iar 22% au avut o poziție neutră. Nevoia de pregătire crește odată cu experiența clinică: 64,8% dintre medicii aflați în anii 5–6 de rezidențiat solicită mai multă formare în comunicare, comparativ cu 61,5% în primii doi ani. Specialitățile în care nevoia de pregătire este cel mai frecvent exprimată sunt pediatria, oncologia, psihiatria, medicina de familie, anestezia și terapia intensivă, unde proporția răspunsurilor cu nevoie ridicată depășește 65–70%.
Diferențe de gen și percepția abilităților
Studiul relevă și o diferență de gen: 64,2% dintre femeile medic rezident declară nevoie ridicată de pregătire în comunicare, față de 52% dintre bărbați. În același timp, 63% dintre participanți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, 13,1% considerându-le dezvoltate în foarte mare măsură, iar 49,7% spunând că se descurcă bine în mare măsură. Poziția neutră a fost exprimată de 30,4% dintre respondenți. Colegiul Medicilor consideră că rezultatele susțin introducerea unor module de comunicare aplicată în pregătirea medicilor rezidenți, precum și metode obiective de evaluare și mecanisme de feedback periodic. Președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat: „Integrarea unor cursuri de comunicare în pregătirea medicilor rezidenți, într-un format inovativ, alături de metode obiective de evaluare și mecanisme de feedback periodic, pot contribui la creșterea calității actului medical, la prevenirea situațiilor conflictuale și a riscurilor asociate deficiențelor de comunicare”.
Sursa: Mediafax